Silmarillion - J.R.R. Tolkien

Silmarillion - o ingemanare uluitoare de mit si epos, care premerge trilogia Stapanul Inelelor. Aceasta este istorisirea razvratirii elfilor, faurarii inelelor puterii, impotriva stapanului intunericului, Morgoth, si a razboiului crunt care a insangerat primul ev al Pamantului de Mijloc. Un mit al creatiei de o frumusete unica... Magnific! - Washington Post Silmarillion "iti impune comparatia cu mitologiile antice si, pe alocuri, se ridica la inaltimea adevaratelor mituri". - Financial Times Silmarilii sunt cele trei giuvaieuri create de Feanor. Sauron a creat unul singur: inelul suprem, inelul stapan, cel pe care il descopera hobbitul si lupta pentru a-l distruge vitejii stransi in jurul stapanului inelului. In Silmarillion este redata istoria antica a Pamantului de Mijloc, mitologia aparitiei lui si a popoarelor care-l locuiesc.

Fragment din romanul "Silmarillion" de J.R.R. Tolkien:

“Carcharoth i-a vazut inca de departe pe cei doi cum se apropie si s-a cam mirat: doar de multa vreme ajunsese in Angband vestea mortii lui Draugluin. Cand au fost ei la poarta, nu i-a lasat sa intre, ci le-a poruncit sa stea pe loc; s-a tarat pana langa ei, amenintator, caci in aerul din jurul lor adulmeca ceva ciudat. Dar, dintr-odata, o putere ce venea de undeva din stravechimea unei semintii divine a pus stapanire pe Luthien. Si-a lepadat ea cu iuteala vesmantul hidos si a ramas in fata infioratorului Carcharoth, micuta, dar stralucitoare si naprasnica. Ridicand mana, i-a poruncit lupului sa doarma, spunand:
— Cazi in neagra uitare, spirit al ticalosirii, si uita o vreme haina ursita a vietii!
Abia a ispravit aceste cuvinte, si Carcharoth s-a prabusit ca lovit de trasnet. Poarta era libera. Si au intrat Beren si Luthien, apoi au coborat scarile labirintice si impreuna au implinit cea mai mareata fapta cutezata vreodata de elfi si de oameni, deopotriva. Caci au ajuns la tronul lui Morgoth, in cea mai afunda sala, pe care groaza o sapase, focul o lumina, iar arme ale mortii si schingiuirii o umpleau. Beren, in infatisarea lui de lup, s-a aciuat de indata sub tron, dar Luthien prinsa de privirea neinduratoare a lui Morgoth, s-a pomenit deodata despuiata de vesmantul ei de imprumut. Nu s-a pierdut cu firea in fata ochilor lui, ci, spunandu-si numele, i-a cerut lui Morgoth, ingaduinta sa-i cante, asa cum fac barzii. Frumusetea ei l-a tulburat pe Morgoth, starnindu-i dorinte necurate si un gand mult mai intunecat decat toate pe care le gandise de cand fugise din Valinor. Astfel a cazut el in plasa propriei ticalosii, caci, incantat de noul sau gand, a ramas o vreme cu privirile atintite la Luthien. Pe nepusa masa, fata s-a facut nevazuta in umbre, de unde a inceput sa ingane un cant atat de frumos si de o forta atat de coplesitoare, incat Morgoth l-a ascultat fara voia lui; si ca un fel de orbire l-a cuprins si ochii ii jucau in cap ca zanatici, cautand-o pe Luthien.
Toti slujitorii lui s-au prabusit loviti de un somn adanc, au focurile palit si s-au stins; numai silmarilii din coroana de pe capul lui Morgoth au prins dintr-odata sa straluceasca, asemenea unei flacari albe; povara coroanei si a nestematelor i-a indoit grumazul lui Morgoth, de parca intreaga lume ii statea pe crestet, plina de toate grijile si temerile, si dorintele ei, pe care nici macar vointa lui Morgoth nu le putea duce. In acea clipa, Luthien si-a imbracat vesmantul inapoi si s-a inaltat iute in aer, de unde vocea ei picura asemenea stropilor de ploaie intr-un iaz adanc si plin de umbre. Apoi si-a aruncat mantia vrajita in fata ochilor lui, cufundandu-l pe Morgoth intr-un vis la fel de intunecat precum Nimicnicia din afara lumii, pe unde haladuise el odata de unul singur. Deodata, a inceput sa alunece de pe tron ca un deal ce porneste la vale prabusindu-se, si asemenea unui tunet s-a pravalit intins cu fata-n jos, pe podeaua infernului."