Continentele insomniei - Gabriel Liiceanu

Mai are voie scrisul, în lumea noastră grăbită, să fie abscons fără adâncime, complicat fără să transmită nimic, prețios și doar pentru o mână de oameni?

Iar cei care au pretenția că gândesc mai pot s-o facă fără să aibă harul de a-i pune pe alții pe gânduri?

Am năzuit să scriu o carte frumoasă pur și simplu.

De aceea, m-am adresat literaturii.

Paginile din acest volum reprezintă modul meu de a fi întâlnit literatura dinăuntrul filozofiei.

Reprezintă ceea ce a urmat după „cearta mea cu filozofia“ de acum câteva decenii.

Ele sunt meditații despre nodurile vieții – despre libertate, Dumnezeu, plictis, prostie, frumusețe, îndrăgostire, neîntâlnire și altele asemenea –, dar împletite și strânse din „materia primă“ a literaturii.

Am gândit cu ajutorul Bibliei, al lui Shakespeare, al lui Flaubert, al lui Joyce, al lui Musil, al lui Caragiale sau Mircea Ivănescu și, făcând-o, mi s-a părut că aflu mai multe și într-un mod mai prietenos decât aș fi aflat dacă aș fi rămas singur, față în față cu „esențele pure“.