Răzgândește-te fără griji! Ai 30 de zile să returnezi GRATUIT orice produs comandat, inclusiv cărțile deja răsfoite. E simplu, e prietenos, e Garanția Compas! Vezi detalii →

Un an în care am crescut printre cărți

Un an în care am crescut printre cărți
Gânduri sincere, oneste, împărtășite de colega noastră, Imelda Bojoga despre ce a însemnat pentru ea personal și profesional perioada de un an de când lucrează ca librar la Librăria Compas din Sighetu Marmației, deci chiar de la deschiderea acesteia.

Pe 5 decembrie 2025 se împlinește un an de când Librăria Compas și-a deschis ușile în Sighetu Marmației. Nu fac declarații grandioase și nu ridic flamuri în vânt, dar adevărul e că pentru mine acest an a însemnat mult mai mult decât un job: a fost un spațiu în care am învățat să mă abordez altfel pe mine însămi.


Nu pentru că locul ar fi „perfect”. Perfecțiunea e o iluzie utilă doar în povești. Ci pentru că, între rafturi și oameni, am avut ocazia să cresc. Așa cum scriu psihologii pe care îi admir — Maté, Brown, Frankl — evoluția nu vine din liniște permanentă, ci din curajul de a sta cu tine, chiar și în zilele în care ți-e greu.

Într-un an am întâlnit oameni care mi-au deschis ochii: un copil timid cu prima lui poveste, un client care caută refugiu, cineva care intră doar pentru câteva minute de pace. Fiecare mi-a amintit că emoțiile sunt limbajul nostru comun, chiar și atunci când nu vorbim mult.

Dar nu ignor realitatea: au existat momente în care m-am simțit trecută cu vederea, neînțeleasă, comentată sau pur și simplu obosită. Și totuși, exact în aceste momente am înțeles ceva esențial: atunci când ești văzut măcar de unii oameni — și te vezi și tu pe tine — poți continua să evoluezi.
Am învățat că în meseria asta, fie în librărie, fie în orice loc unde lucrezi cu publicul, maturitatea emoțională e crucială. Să poți separa problemele de acasă de cele de la job. Să nu intri în magazin cu grijile din sufragerie și să nu pleci acasă cu tensiunile din tura de azi. Nu e ușor, dar e necesar.

Anul acesta m-a învățat să îmi construiesc propria coloană vertebrală emoțională: să nu iau totul personal, să nu mă las doborâtă de comentarii mărunte, să las loc pentru răbdare și să nu uit de mine în tot procesul.

Nu e o postare despre perfecțiune. E despre realitate. Despre un an care m-a învățat blândețe, limite, echilibru și puterea pașilor mici — cei făcuți cu sinceritate și cu capul sus.

Bojoga Imelda - librar,
Librăria Compas din Sighetu Marmației

 
Categorii

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!