O expediție de pe Pământ ajunge pe o planetă îndepărtată, într-o lume rece și pustie pe care trebuie să o pregătească pentru viitorii coloniști spațiali.
Aici, exploratorii întâlnesc un copil straniu, crescut de reprezentanții unei rase extraterestre misterioase.
Cu ajutorul lui, pământenii speră să stabilească un contact cu o civilizație extrem de avansată.
Povestea fraților Strugațki, captivantă și dinamică, dar în același timp profundă și melancolică, ridică întrebări esențiale, lăsând cititorul să găsească propriile răspunsuri. Cine este Puștiul? O descoperire științifică remarcabilă sau un copil care poartă povara unei suferințe tăcute? Este moral să intervii în destinul unei ființe pentru a urmări obiective care servesc intereselor întregii umanități?
„Aventura, împletită cu reflecții profunde despre umanitate, moralitate și limitele cunoașterii, transformă Puștiul fraților Strugațki într-una dintre cele mai emoționante povești despre întâlnirile de gradul trei. Un clasic al literaturii SF, care își găsește locul firesc în bibliotecile și sufletele pasionaților de literatură speculativă, alături de capodopere precum Solaris de Stanislaw Lem.“
Marian Coman
Am gasit cartea pe care o cautam de mult, la un pret foarte bun. M-a bucurat si faptul ca livrarea a fost rapida si ambalajul impecabil. Multumesc, Libraria Compas!
S. Radu
Site-ul e ușor de folosit, comanda se face rapid, iar produsele sunt exact ca în descriere. Comunicarea cu echipa a fost excelentă. Mulțumesc!
Marchis Laura
Am comandat tot ce avea nevoie copilul pentru școală, într-o singură comandă. Livrarea a fost rapidă, iar produsele sunt de calitate. Foarte mulțumită!
Bochis Elena
Client fidel
Un produs a fost livrat greșit, dar returul s-a făcut fără bătăi de cap. Garanția Compas chiar funcționează. Mulțumesc pentru seriozitate!
Amelia Bran
Mi-am luat un rucsac Herlitz pentru liceu și chiar îmi place mult. Are loc pentru toate cărțile, laptopul încape perfect și nu mă dor umerii când îl car. Plus că arată super bine, exact cum voiam. A ajuns rapid și fără surprize – 10/10!
Newsletter
Nu rata ofertele si promotiile noastre
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.