Opera poetica - Bogdan Ghiu

Lansat in anii ’80, Bogdan Ghiu e unul dintre cei mai interesanti poeti romani ai ultimelor decenii, foarte perso­nal, stapinind peste un teritoriu al lui si numai al lui: metapoezia. Inca de la inceput, scria Poem dupa Poem (titlul pe-atunci pre­dilect) pentru a obtine efecte de profunzime, de surpriza, de mister din reflectia fulguranta asupra textului, asupra limbajului, asupra poeziei. Se vedea – pe de alta parte – inca de atunci implicarea exis­tentiala in reflectia textuala, pasiunea, „visceralitatea”. Volumele ulterioare au mers pe aceeasi combinatie, adincind patetismul si „umanizind” metadiscursul poetic. De la formula concentrarii maxime, de tip haiku, autorul a deviat si spre mai ample extensii, mergind pina la secvente de proza eseizanta, „hasurind” pagina, cautind sensuri in albul ei acoperit cu negre sire. Poate ca vor fi existat dintotdeauna, insa au devenit in ultimele carti mai vizibile, mai impresionante notele de vizionarism ale manierei, aerul grav, de poezie esentiala. - Ion Bogdan Lefter

CUPRINS:
• Prefata. Metapoetul: intre scriitura si viata de Ion Bogdan Lefter
• Scris sters: Puneri la incercare sau Post-Scriptum: formula (Nota asupra unei editii)
• Extrase din Manual
• 36 // 42 de caligrame ajutatoare
• Manualul autorului
• Intoarceri la locul faptei poetice. Lectii si exercitii (rinduri lipsa)
• Poemul cu latura de 1 metru
• Arta consumului
• Arhipelogos
• Pantaloni si camasa
• Manualul autorului
• (Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte
• Eclipsa Crima (platim vizibilul)
• Pe unde sa intre jaguarul (pentru un viitor)
• Nota biobibliografica
• Referinte critice
Fragment din volumul "Opera poetica" de Bogdan Ghiu:

„Schita pentru o reverie

Unde esti, adolescenta?
Ai fost frumoasa, dar repede
ti-am pus capat, grabit
cu un viitor care azi
e prezent fara margini.
Unde esti, piept al meu
de atunci, in care azi incep
sa simt din ce in ce mai distinct
inima, plaminii, singele intorcindu-se,
respiratia? Si nu am decit
28 de ani (in curind voi implini 29),
si cuvintele nasc deja invariabil
aceleasi cuvinte, cuvintele mele
s-au facut specie cuminte si
truditoare si in curind, pre-
simt, vor deveni istorie.
Unde esti, nume al meu
la care visam?
Pamint al tinerelor copite
astazi cazute?
Si tu, Artaxerxe, adolescenta?
Unde sint dinozaurii [candizi] cu visele lor?
Am 28 de ani si cintecul e numai
cuvinte.”