Fetele din castel - Dodie Smith

Sa locuiesti intr-un castel vechi de secole pare ceva palpitant si luxos. Pentru tanara Cassandra Mortmain, insa, viata la Castelul Godsend nu e deloc asa, caci tatal ei - romancier excentric, cu o sclipire de geniu - se afla, de mai multi ani, intr-un „blocaj scriitoricesc", astfel incat familia a ajuns la saracie lucie. In vreme ce tatal se inchide morocanos in locuinta portarului, in pragul primaverii, intreaga familie se straduieste sa faca rost de bani: Topaz, mama vitrega, fost model, ar putea pleca la Londra sa pozeze pentru vreun Pictor, iar Rose, sora mai mare a Cassandrei... ei bine, Rose cade prada disperarii si pune o dorinta. Cateva ore mai tarziu, la castel apar, pe nepusa masa, doi barbati...

Fetele din castel este o poveste fermecatoare si proaspata, genul acela de carte pe care, odata ce ati intrat in universul ei, nu va ramane decat sa va indragostiti iremediabil de ea.

Cartea aceasta are unul dintre cei mai carismatici naratori pe care i-am intalnit vreodata. - J.K. Rowling


Fragment din romanul "Fetele din castel" de Dodie Smith:

"- La ce te‑ai gandit cand domnisoara Marcy a anuntat ca se deschide Scoatney Hall? Eu m‑am gandit la inceputul romanului Mandrie si prejudecata, unde doamna Bennet spune „In sfarsit, Netherfield Park a fost inchiriat“. Si pe urma domnul Bennet se duce sa‑i faca o vizita noului stapan bogat.
- Domnul Bennet nu‑i datora chiria, am zis eu.
- Oricum tata nu s‑ar duce. Mi‑as dori sa traiesc intr‑un roman de Jane Austen.
Eu am zis ca as prefera sa fiu intr‑unul de‑al lui Charlotte Bronte.
- Cum ar fi mai bine, in Charlotte cu o nuanta de Jane sau in Jane cu o nuanta de Charlotte?
Este genul de discutie care de obicei imi place foarte mult, dar voiam sa‑mi continui jurnalul, asa ca am zis:
- Jumatate‑jumatate ar fi perfect.
Dupa care am inceput sa scriu cu hotarare. Acum e aproape miezul noptii. Ma simt eu insami ca una dintre surorile Bronte, scriind la lumina unei lumanari muribunde, cu degetele atat de inghetate ca de‑abia mai pot tine creionul. Mi‑as dori ca Stephen sa nu ma fi facut sa ma gandesc la mancare, pentru ca de atunci mi‑e foame, ceea ce e ridicol avand in vedere ca am mancat ou la ceai acum nici sase ore. Vai de mine! Tocmai mi‑am dat seama ca, daca Stephen isi face griji ca sunt flamanda, inseamna ca si lui ii e foame. Ce mai gospodarie!
Ma intreb daca as mai putea castiga cateva minute de lumina facand fitile din chibrituri infipte in ceara lichida. Uneori merge...
N‑a fost de niciun folos. A fost ca si cum as fi incercat sa scriu la lumina unui licurici. Dar luna si‑a croit drum printre nori in cele din urma si vad la lumina ei. E palpitant sa scrii la lumina lunii.
Rose a adormit. Pe spate, cu gura larg deschisa. Pana si asa tot e draguta. Sper ca are un vis frumos, despre un tanar bogat care o cere de sotie.
Mie nu mi‑e somn deloc. Ar trebui sa am o mica discutie cu domnisoara Blossom. Bustul ei nobil pare mai mare ca oricand, conturat pe fundalul argintiu al ferestrei. Tocmai am intrebat‑o daca dupa parerea ei mie si lui Rose ni se va intampla vreodata ceva interesant si am auzit‑o zicand tare si clar:
- Ei, nu stiu, ratustelor, dar stiu ca sora aia a ta o sa rupa gura targului daca i se va da ocazia.
Nu cred ca eu ar trebui sa rup gura targului.
As putea continua sa scriu toata noaptea, dar nu mai vad aproape deloc si trebuie sa economisesc hartia, asa ca o sa ma multumesc sa gandesc. Contemplatia pare a fi singurul lux care nu costa bani."