
Bushido este o incursiune fascinantă în codul de onoare al samurailor, așa cum a fost înțeles și trăit în Japonia feudală. Inazo Nitobe explică principiile fundamentale ale acestui cod – loialitatea, curajul, onoarea, autocontrolul – și le pune în legătură cu valorile universale ale umanității.
Scrisă într-un stil clar și elegant, cartea oferă atât o perspectivă istorică, cât și una filozofică asupra spiritului samurailor și a modului în care aceste valori pot fi aplicate în viața modernă.
Bushido. Codul samurailor din Japonia prezintă o oglindă remarcabil de fidelă a trăsăturilor și obiceiurilor civilizației japoneze moderne, ce reflectă o tradiție care s-a bucurat de mare putere și prestigiu vreme de secole. Cartea a fost scrisă pentru a oferi instruire practică și morală războinicilor și pentru a contura parametrii conduitei personale, sociale și profesionale caracteristice Bushido, sau Căii Războinicului, pe care toți membrii nobilimii militare din Japonia o urmează fără preget.
Responsabilitățile personale, relațiile de familie, îndatoririle publice, educația, finanțele și etica sunt tratate din perspectiva spiritului aristocraților japonezi. Chiar și formele de incompetență politică și de corupție cu care se confruntă Japonia sunt descrise cu acuratețe în această carte ce însumează coduri comportamentale vechi de peste 400 de ani. Deși casta samurailor a fost desființată după Restaurația Meiji (1868) modurile feudale și militare de guvernare sunt adânc înrădăcinate în societatea japoneză. Prin urmare, acest manual constituie încă, la mai bine de un secol de la ediția princeps, o resursă esențială pentru oricine dorește să înțeleagă Japonia și poporul japonez într-un mod realist.
În afară de temuta lui sabie, katana, armă și deopotrivă suflet, samuraiul se bazează pe dreptate, curaj, bunăvoință, adevăr și onoare, virtuți pe care Bushido le-a încorporat organic și care definesc până astăzi Japonia.
Un studiu clasic asupra culturii japoneze, cartea prezintă codul moral și modul de viață al samurailor și virtuțile pe care fiecare războinic samurai le prețuiește. Cartea este citită pe scară largă și astăzi în Japonia, cât și în întreaga lume.
Autor: Inazo Nitobe
Număr pagini: 208
Format: 200 x 137 mm
Tip copertă: Necartonata
Vârstă recomandată: 14+
An apariție: 2025
Limba: Română
Cod ISBN: 9786303551746
T Marius
S. Radu
Marchis Laura
Bochis Elena Client fidel
Amelia Bran