ÎN VACANȚĂ, TOTUL ESTE DISTRACTIV… PÂNĂ ÎȚI PIERZI INIMA
Meredith Fox și-a petrecut mereu vacanțele de vară pe insula Martha’s Vineyard împreună cu familia. Anul acesta, însă, se pare că urmează o călătorie complet diferită: familia extinsă urmează să se reunească pe Martha’s Vineyard pentru nunta mult așteptată a verișoarei ei, Sarah. Pe lângă toate acestea, Meredith vine pe insulă fără iubitul ei, care a părăsit-o de curând, lăsând-o fără partener la marele eveniment. Din fericire, își reîntâlnește vechii prieteni și, mai mult, are parte de distracția perfectă: familia decide să păstreze tradiția din fiecare vară și să joace „Asasinii“ chiar în săptămâna dinaintea nunții.
Dar când, pentru a câștiga jocul, Meredith încheie o alianță cu Wit – un tânăr foarte atrăgător și inteligent –, ea descoperă că este tot mai distrasă, în ciuda deciziei de a nu intra prea curând în altă relație destinată eșecului. Și pe măsură ce zilele trec, Meredith ajunge să se îndrăgostească de Wit, iar asta nu vine doar cu riscul de a pierde jocul – ci mai ales inima.
„Amestecul dintre primii fiori ai iubirii și puterea de a face față pierderilor dureroase face din acest roman o lectură cu totul satisfăcătoare.“ Kirkus Reviews
„Un roman relaxant, pentru toți cei care caută o lectură amuzantă presărată cu frânturi de realitate.“ Manhattan Book Review
Am gasit cartea pe care o cautam de mult, la un pret foarte bun. M-a bucurat si faptul ca livrarea a fost rapida si ambalajul impecabil. Multumesc, Libraria Compas!
S. Radu
Site-ul e ușor de folosit, comanda se face rapid, iar produsele sunt exact ca în descriere. Comunicarea cu echipa a fost excelentă. Mulțumesc!
Marchis Laura
Am comandat tot ce avea nevoie copilul pentru școală, într-o singură comandă. Livrarea a fost rapidă, iar produsele sunt de calitate. Foarte mulțumită!
Bochis Elena
Client fidel
Un produs a fost livrat greșit, dar returul s-a făcut fără bătăi de cap. Garanția Compas chiar funcționează. Mulțumesc pentru seriozitate!
Amelia Bran
Mi-am luat un rucsac Herlitz pentru liceu și chiar îmi place mult. Are loc pentru toate cărțile, laptopul încape perfect și nu mă dor umerii când îl car. Plus că arată super bine, exact cum voiam. A ajuns rapid și fără surprize – 10/10!
Newsletter
Nu rata ofertele si promotiile noastre
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.