Virgil Solomon (1894–1972), medic de formație, a fost delegat la Adunarea Națională de la Alba Iulia (1918), deputat, ministru, secretar general adjunct al Partidului Național-Țărănesc și un apropiat al lui Iuliu Maniu. A fost urmărit de Siguranță încă din 1937.
După instalarea comunismului, a fost întemnițat fără proces la Jilava, Pitești, Aiud, Ocnele Mari și Sighet (1947–1955), apoi trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan (1955–1964) – 17 ani de detenție și restricții domiciliare.
„Medicul Virgil Solomon a fost martorul privilegiat al unor mari evenimente istorice. În memoriile sale, el analizează, cu ochiul versat al omului politic, finalul domniei regelui Ferdinand, instituirea și epoca Regenței, guvernarea Iuliu Maniu și revenirea în țară a principelui Carol, conflictul dintre aceștia doi, apoi dictaturile succesive: carlistă, legionaro‑antonesciană, antonesciană și comunistă. Pasionante rămân paginile dedicate perioadei celui de-al Doilea Război Mondial, cu dezvăluiri din culisele cabinetului personal al lui Iuliu Maniu, privind pregătirea minuțioasă a răsturnării alianțelor, la 23 august 1944.
Memoriile lui Virgil Solomon reprezintă o contribuție documentară prețioasă, care recuperează o perioadă trecută multe decenii sub tăcere și aduce o nouă lumină asupra unor evenimente și personalități încă prea puțin înțelese.“ — CLAUDIU SECAȘIU
Am gasit cartea pe care o cautam de mult, la un pret foarte bun. M-a bucurat si faptul ca livrarea a fost rapida si ambalajul impecabil. Multumesc, Libraria Compas!
S. Radu
Site-ul e ușor de folosit, comanda se face rapid, iar produsele sunt exact ca în descriere. Comunicarea cu echipa a fost excelentă. Mulțumesc!
Marchis Laura
Am comandat tot ce avea nevoie copilul pentru școală, într-o singură comandă. Livrarea a fost rapidă, iar produsele sunt de calitate. Foarte mulțumită!
Bochis Elena
Client fidel
Un produs a fost livrat greșit, dar returul s-a făcut fără bătăi de cap. Garanția Compas chiar funcționează. Mulțumesc pentru seriozitate!
Amelia Bran
Mi-am luat un rucsac Herlitz pentru liceu și chiar îmi place mult. Are loc pentru toate cărțile, laptopul încape perfect și nu mă dor umerii când îl car. Plus că arată super bine, exact cum voiam. A ajuns rapid și fără surprize – 10/10!
Newsletter
Nu rata ofertele si promotiile noastre
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.