Jocul este cea mai simplă și eficientă formă prin care cei mici pot deprinde noțiuni elementare și pot învăța informații captivante. Jocul, sub toate formele sale, este o resursă de neprețuit în dezvoltarea armonioasă a copiilor de toate vârstele.
Iar Jocul Numerelor este unul dintre acele jocuri cu scop educativ, care este în același timp amuzant și interactiv și lasă deschisă ușa cunoașterii, pentru ca micii exploratori să descopere lumea fascinantă a mulțimilor, a șirurilor logice de numere și a cantităților.
Un ajutor de bază pentru educatori la grădiniță, Jocul Numerelor este o modalitate distractivă de a pune bazele matematicii și de a-i împrieteni pe copii cu cifrele.
Știai că Jocul Numerelor…
Creează premisele dezvoltării gândirii logico-analitice.
Îi familiarizează pe copii cu mulțimile și corelarea acestora cu numerele.
Setează noțiunile elementare de adunare și scădere prin înțelegerea noțiunii de “mai mult” și “mai puțin”.
Stimulează lucrul în echipă și colaborarea cu alți copii.
Dezvoltă atenția la detalii prin observarea diferențelor.
Este un joc foarte util prin care copiii învață că matematica poate fi chiar distractivă.
De ce să alegi Jocul Numerelor
Jocul Numerelor a fost gândit și creat în special cu scop didactic și este folosit și îndrăgit de cadrele didactice din grădinițe, cărora le revine misiunea de a pune bazele pe care copiii vor construi mai târziu un bagaj de cunoștinte bogat și diversificat.
Matematica este una dintre materiile pe care fie o iubești, fie o accepți de nevoie. Cu ajutorul Jocului Numerelor și a unei activități didactice potrivite, matematica poate deveni acea materie care ți se lipește de suflet.
Descoperă un joc didactic creativ, ingenios conceput și foarte util în sălile de clasă din grădinițe.
Vârstă recomandată: 5+
Jucători: grupe sau echipe
Cutia conține: 4 planse diferite cu numere și mulțimi
Am gasit cartea pe care o cautam de mult, la un pret foarte bun. M-a bucurat si faptul ca livrarea a fost rapida si ambalajul impecabil. Multumesc, Libraria Compas!
S. Radu
Site-ul e ușor de folosit, comanda se face rapid, iar produsele sunt exact ca în descriere. Comunicarea cu echipa a fost excelentă. Mulțumesc!
Marchis Laura
Am comandat tot ce avea nevoie copilul pentru școală, într-o singură comandă. Livrarea a fost rapidă, iar produsele sunt de calitate. Foarte mulțumită!
Bochis Elena
Client fidel
Un produs a fost livrat greșit, dar returul s-a făcut fără bătăi de cap. Garanția Compas chiar funcționează. Mulțumesc pentru seriozitate!
Amelia Bran
Mi-am luat un rucsac Herlitz pentru liceu și chiar îmi place mult. Are loc pentru toate cărțile, laptopul încape perfect și nu mă dor umerii când îl car. Plus că arată super bine, exact cum voiam. A ajuns rapid și fără surprize – 10/10!
Newsletter
Nu rata ofertele si promotiile noastre
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.