Câteodată, chiar și dintr-o întâmplare funestă poate răsări o lumină pentru viitorul omenirii. Așa a fost și cazul îngrozitorului bombardament de la Bari, din 1943, în urma căruia s-a putut ajunge la descoperirea chimioterapiei, în pofida oamenilor politici ai vremurilor. Acest drum lung, sinuos și plin de obstacole este reflectat în paginile cărții Marele secret, unde pasiunea, devotamentul și corectitudinea oamenilor de știință au făcut ca în lume să licărească speranța. Având la bază cercetări extrem de detaliate, Marele secret este o pagină de istorie scrisă remarcabil, ce relatează modul în care o tragedie cumplită a reprezentat impulsul creator pentru o valoroasă cucerire medicală.
Jennet Conant este autoarea a cinci carti dedicate celui de Al Doilea Razboi Mondial, Marele secret fiind deja al saselea volum care abordeaza dintr-un alt unghi, cu totul original, marea conflagratie mondiala a secolului XX. In calitate de fost jurnalist, ea s‑a orientat spre problemele de afaceri, tehnologie si cultura, pentru publicatii ca Newsweek (pe parcursul a sapte ani), New York Times, Vanity Fair, Esquire, si altele.
Am gasit cartea pe care o cautam de mult, la un pret foarte bun. M-a bucurat si faptul ca livrarea a fost rapida si ambalajul impecabil. Multumesc, Libraria Compas!
S. Radu
Site-ul e ușor de folosit, comanda se face rapid, iar produsele sunt exact ca în descriere. Comunicarea cu echipa a fost excelentă. Mulțumesc!
Marchis Laura
Am comandat tot ce avea nevoie copilul pentru școală, într-o singură comandă. Livrarea a fost rapidă, iar produsele sunt de calitate. Foarte mulțumită!
Bochis Elena
Client fidel
Un produs a fost livrat greșit, dar returul s-a făcut fără bătăi de cap. Garanția Compas chiar funcționează. Mulțumesc pentru seriozitate!
Amelia Bran
Mi-am luat un rucsac Herlitz pentru liceu și chiar îmi place mult. Are loc pentru toate cărțile, laptopul încape perfect și nu mă dor umerii când îl car. Plus că arată super bine, exact cum voiam. A ajuns rapid și fără surprize – 10/10!
Newsletter
Nu rata ofertele si promotiile noastre
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.