Limba si literatura romana in scoala primara – Alina Pamfil

In contextul dinamicii actuale a scolii romanesti, studiul Alinei Pamfil desfasoara un demers extrem de important, care isi propune, pe de o parte, interogarea modelelor canonice si, pe de alta parte, reflectia asupra practicilor scolare curente. Perspectivele propuse de reputata didacticiana au rolul de a deschide disciplina inspre orientarile contemporane ale studiului maternei si de a reconfigura didactica primarelor, oferindu-i acele atribute care i-au lipsit in ultimele decenii: deschidere, dinamism si plasticitate. in acest fel, studiul devine o invitatie adresata cititorilor (studenti, invatatori, institutori, didacticieni) de a prelungi reflectia si de a continua remodelarea creativa a strategiilor didactice, stiut fiind ca performanta scolarilor depinde semnificativ de calitatea didactica a orei de limba romana.
Alina Pamfil este profesoara la Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca, unde preda didactica limbii si literaturii romane. Prezentul volum este primul din seria inovatoare a unei cercetari coerente si substantiale, dedicate celor trei trepte de scolaritate (primar, gimnaziu si liceu), serie continuata cu Limba si literatura romana in gimnaziu. Structuri didactice deschise, cu Didactica literaturii. Reorientari, dar si cu Studiul limbii si literaturii romane in secolul XX. Paradigme didactice.
Fragment din volum:

“In compunerile elevilor, dorinta de a intrebuinta limba contemporana si imaginarul recent este destul de marcata si, indiscutabil, legitima. Si este legitima pentru ca, in fond, orele de limba si literatura romana urmaresc constructia unei culturi comune: o cultura ce leaga, prin limbaje si seturi de valori, nu numai generatiile intre ele, ci si membrii aceleiasi generatii; o cultura comuna in care fetii-frumosi si fetii cu sori in frunte se intalnesc cu Superman si Spiderman, iar caii nazdravani stau alaturi de masini cu viteza supersonica.
Fara indoiala, prin comparatie cu substantialitatea si forta reprezentarilor consacrate de secole si transmise de la o generatie la alta, noutatile lansate si gustate de fiecare „ultima generatie" nu pot fi, la inceput, decat fenomene de suprafata; fenomene pe care timpul le selecteaza si le consolideaza cu precautie; fenomene care, de cele mai multe ori, se asaza in straturi, dupa modelul unei geologii in care structurile fundamentale se modifica lent sau deloc. Si e suficient sa ne gandim la structurile narative ce leaga miturile antice, basmele clasice si povestile contemporane prin aceleasi tipare initiatice si trasee ascensionale, la seria constanta a calitatilor ce au asigurat si asigura reusita eroilor de odinioara si de acum sau la perpetuarea acelorasi tipuri de confruntare cu raul si la interventia fiintelor miraculoase.
Pornind de aici, ne putem intreba, retoric, ce viata poate avea numele unui detergent sau un program de calculator sau cata vreme pot fi echivalate merele de aur cu masinile Lamborghini? Dar ne putem intreba, la fel de retoric, daca elementele ce definesc identitatea unei generatii, oricat de efernere ar fi ele sau am crede ca sunt, pot fl puse intre paranteze. Ne putem intreba daca ignorarea sau, mai grav, interzicerea lor nu cumva creeaza tensiuni acute intre scoala si lumea din afara ei.
Ca in orice constructie, si in cazul formarii culturii unei generatii conteaza in primul rand fundamentul, reprezentat de elementele culturale consacrate in timp, elemente ce leaga, in consecinta, generatiile succesive.”