Toată viața ei, Jani a visat la Altundeva. Supraviețuind de pe o zi pe alta ca angajată a unei tăbăcării și având grijă totodată și de sora mai mică, Zosa, fata pare că s-a resemnat cu viața tristă din orașul-port Durc. Asta până când își face apariția misteriosul Hotel Magnifique.
Acesta este legendar nu numai pentru farmecele sale nemaivăzute, ci și pentru capacitatea de a călători, ivindu-se în fiecare dimineață într-un alt loc. Întrucât nu își pot permite să plătească prețul exorbitant al unui bilet de oaspete, surorile reușesc totuși să se alăture personalului, iar curând pornesc în cea mai mare aventură a vieții lor. Odată ajunse înăuntru, Jani descoperă curând că beneficiază de niște contracte indestructibile, iar fermecătorul hotel ascunde, de fapt, secrete primejdioase.
Avându-l drept unic aliat pe chipeșul ușier Bel, tânăra este hotărâtă să dezvăluie misterul magiei din inima hotelului și să o elibereze pe Zosa – dar și pe ceilalți angajați – de cruzimea nemilosului maître. Pentru a reuși, Jani va trebui să riște tot ce iubește, iar eșecul ar putea însemna o soartă mult mai rea decât să nu se mai întoarcă acasă.
Am gasit cartea pe care o cautam de mult, la un pret foarte bun. M-a bucurat si faptul ca livrarea a fost rapida si ambalajul impecabil. Multumesc, Libraria Compas!
S. Radu
Site-ul e ușor de folosit, comanda se face rapid, iar produsele sunt exact ca în descriere. Comunicarea cu echipa a fost excelentă. Mulțumesc!
Marchis Laura
Am comandat tot ce avea nevoie copilul pentru școală, într-o singură comandă. Livrarea a fost rapidă, iar produsele sunt de calitate. Foarte mulțumită!
Bochis Elena
Client fidel
Un produs a fost livrat greșit, dar returul s-a făcut fără bătăi de cap. Garanția Compas chiar funcționează. Mulțumesc pentru seriozitate!
Amelia Bran
Mi-am luat un rucsac Herlitz pentru liceu și chiar îmi place mult. Are loc pentru toate cărțile, laptopul încape perfect și nu mă dor umerii când îl car. Plus că arată super bine, exact cum voiam. A ajuns rapid și fără surprize – 10/10!
Newsletter
Nu rata ofertele si promotiile noastre
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.