Fiind pasionat de cărți, Alberto Manguel este ghidul perfect pentru un tur ilustrat al bibliotecilor din întreaga lume, fie ele antice sau contemporane, private sau publice, fictive sau imaginare. Biblioteca nopții este o carte de variațiuni pe aceeași temă, fiecare dintre cele cincisprezece capitole oferind o altă perspectivă: a imaginației, a identității, a ordonării, a umbrelor, a uitării etc.
Povestitor desăvârșit, Manguel își ancorează periplul în propria experiență și în propria bibliotecă, pe care a construit‑o în Franța în jurul ruinelor unui hambar din secolul al XV‑lea și în care și‑au aflat locul zecile de mii de exemplare ale iubitelor sale cărți.
„În minunata și captivanta sa carte, Manguel face ca bibliotecile să pară la fel de pline de savoare și energie ca viața însăși și nu, așa cum cred uneori oamenii, niște alternative prăfuite la aceasta.“
The Telegraph
„Cu o discursivitate pasională, Biblioteca nopții celebrează aspectul donquijotesc al iubirii pentru biblioteci.“
New Statesman
„Cartea sa, care este destinată să devină o lucrare de referință, este ingenioasă, inteligentă și captivantă. Borges ar fi fost mândru de ea.“
Die Welt
„Aproape că îl poți auzi mișcându‑se în întuneric, trecând de la un raft la altul, alegând volume la întâmplare, îngăduind ideilor să se împletească, să se contopească și să stimuleze reflecția.“
The Los Angeles Times
Am gasit cartea pe care o cautam de mult, la un pret foarte bun. M-a bucurat si faptul ca livrarea a fost rapida si ambalajul impecabil. Multumesc, Libraria Compas!
S. Radu
Site-ul e ușor de folosit, comanda se face rapid, iar produsele sunt exact ca în descriere. Comunicarea cu echipa a fost excelentă. Mulțumesc!
Marchis Laura
Am comandat tot ce avea nevoie copilul pentru școală, într-o singură comandă. Livrarea a fost rapidă, iar produsele sunt de calitate. Foarte mulțumită!
Bochis Elena
Client fidel
Un produs a fost livrat greșit, dar returul s-a făcut fără bătăi de cap. Garanția Compas chiar funcționează. Mulțumesc pentru seriozitate!
Amelia Bran
Mi-am luat un rucsac Herlitz pentru liceu și chiar îmi place mult. Are loc pentru toate cărțile, laptopul încape perfect și nu mă dor umerii când îl car. Plus că arată super bine, exact cum voiam. A ajuns rapid și fără surprize – 10/10!
Newsletter
Nu rata ofertele si promotiile noastre
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.