Arlette Coposu, sotia seniorului – Andreea Maniceanu

Arlette era o prezenta foarte discreta, inalta, cu o parte a parului impletit deasupra capului. O tin minte povestind romane, iar eu, de cate ori vad filmul Jane Eyre, invariabil imi amintesc de ea. Era foarte trista, pe fata ei se vedeau anii grei de puscarie, ii murise o sora, sotul ii era inchis. - Niculina Moica

O luptatoare, o frumusete de femeie, care a indurat cu mult curaj rigorile temnitelor comuniste. - Acad. Gabriel Tepelea

Arlette nu vorbea mult, dar avea un fel de-a prezenta lucrurile... Nu stiu cum sa va spun... Nimeni nu mi-a vorbit despre Basarabia asa de frumos cum o facea ea! Si vorbea cea mai frumoasa limba romaneasca! Invatata la scoala. Impecabila. Fara niciun accent, fara niciun regionalism. Limba literara, curata. - Flavia Coposu-Balescu

Andreea Maniceanu realizeaza, in acest volum, biografia lui Arlette Coposu, sotia lui Corneliu Coposu, care a patimit in penitenciarele comuniste timp de 14 ani, trecand prin calvarul anchetei si suferind condiiile foarte grele din spatiile carcerale in care a fost inchisa. [...] Demersul autoarei este laudabil, prin incercarea de a recrea biografia lui Arlette Coposu pe baza marturiilor celor care au cunoscut-o, dar si pe baza dosarului de la Securitate, fiind prima persoana care l-a descoperit intr-un alt dosar, acela intocmit membrilor Legatiei Franceze. Lucrarea este scrisa cu multa emotie, imbinand metodologia istoricului cu talentul literatului. - Matei Gheboianu

Autoarea ne ofera, intai de toate, o privire generala asupra epocii si, mai ales, asupra istoriei pucariilor politice comuniste, inclusiv invocand si alte nume ale unor sotii de oameni politici care au avut de suferit crunt ca urmare a activitaii partenerilor de viata – mai exact, ca urmare a urii comuniste fata de tot ceea ce nu era comunist. - Tudor Calin Zarojanu
Fragment din volumul "Arlette Coposu, sotia Seniorului" de Andreea Manic:

"Arlette a fost eliberata de la Oradea pe 15 aprilie 1964. Corneliu Coposu isi aminteste ca sotia sa a fost printre ultimele persoane eliberate in urma decretului 411. Dupa atatia ani in conditiile grele ale inchisorilor comuniste, cand a revenit acasa era intr-un asemenea hal de degradare si de slabiciune, incat nu a fost recunoscuta.
Flavia Coposu povesteste ca a fost surprinsa sa o revada pe Arlette dupa atata timp si ca, intr-adevar, starea in care se afla era ingrijoratoare. „Cand a iesit ea din inchisoare, in '64, a venit la noi, a aflat nu stiu cum si cum a nimerit, ca noi intre timp am fost dati afara din casa, am fost mutati in Dudesti, si ne-a gasit in Dudesti, dar nu mai tin minte cum, probabil ca i-au spus de la inchisoare, cred. Sigur ca am primit-o foarte bine, era teribil de slabita."
In momentul eliberarii sotiei sale, Corneliu Coposu se afla inca la Rubla, in domiciliul obligatoriu, insa din cauza sanatatii precare si a faptului ca autoritatile comuniste nu voiau sa-i elibereze actul de identitate, Arlette nu s-a putut duce sa-l viziteze, asteptand desfiintarea domiciliilor obligatorii, pentru a se putea revedea. „Aflat in domiciliu obligatoriu, eu eram vizitat de membrii familiei; veneau surorile pe rand, cate o zi pe saptamana, dar sotia mea nu a fost niciodata, pentru ca era deja bolnava si avea reticente sa vina in halul in care iesise din inchisoare. Pe de alta parte, se astepta din moment in moment sa se desfiinteze domiciliile obligatorii, ceea ce s-a intamplat."
La doua saptamani de la venirea lui Arlette acasa, Corneliu Coposu este eliberat din domiciliul obligatoriu. „Au fost niste cinici, Cornel a parasit ultimul satul acela... mari ticalosi, cand te gandesti, poate mai bine sa nu te gandesti, cum au putut sa fie atat de rai?! Si erau de-ai nostri, romani..."”