Rascoala – Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu (1885–1944), prozator si dramaturg, membru al Academiei Romane, a fost creatorul romanului romanesc modern.
Opera sa, diversa din punct de vedere tematic si narativ, cuprinde cateva romane de referinta pentru literatura romana – Ion (1920), Padurea spanzuratilor (1922), Adam si Eva (1925), Ciuleandra (1927).

Vazuta ca o continuare a lui Ion, Rascoala a capatat forma de proiect literar inca inainte de razboi. […] Romanul e o adevarata fresca istorica, realizata insa nu prin ilustrare panoramica, ci printr-o extraordinara concentrare sugestiva. Miscarea epica, datorita vigoarei si puterii rezumative, dobandeste un caracter monumental, pentru ca transcrie admirabil viata masei intr-un moment al ei dramatic, esential si definitoriu. Pornind de la rascoalele care au zdruncinat puternic intreaga societate romaneasca, Rebreanu caracterizeaza prin figuri reprezentative mentalitatea si comportarea celor mai variate straturi sociale. […] Ca si Ion, ca si alte lucrari ale lui Rebreanu, Rascoala e un model de creatie epica solid construita, cu episoadele riguros inlantuite de o intriga bine inchegata. - Ovid S. Crohmalniceanu
Fragment din romanul "Rascoala" de Liviu Rebereanu:

"Ajuns in cele din urma in fata boierilor, Pavel Tunsu cu mutra amarata si glas plans patania copilasului sau si
bani pentru batjocura indurata. Diversiunile acestea erau placul prefectului, care socotea ca, oferindu-le satisfactie in
lucrurile mici, vor da uitarii fiebunfile cele mari. Puse lui Pavel , diferite intrebari, il compatimi si porunci primarului sa faca inca o ancheta oficiala, sa inregistreze plangerea omului si justele lui pretentii, ca pe urma el, prefectul, sa poata obliga pe domnii automobilisti la plata cuvenitelor despagubiri si in acelasi timp
pedepseasca dupa lege. Declaratia, facuta cu o gravitate solemna starni intr-adevar multumiri, care se exprirnau intr-o miscarc usurare si in mulcomirea glasurilor.
De cum a aparut Pavel Tunsu cu plangerea, Petre Petre prinse a se nelinisti, a se rosi si a mormai. Se varase dintru inceput in fata unde erau fruntasii satului. Statea chiar alaturi de plutonierul Boiangiu. A ascultat cuminte si respectuos toate frazele fectului si mai cu sfintenie pe ale batranului Iuga, ba de cfilt ori, cand unii oameni prea strigau, Petre s-a uitat urat spre dansii, parca i-ar fi dojenit. S-a schimbat insa la fata cand a auzit de coana cu automobilul, mania coplesindu-l ca o flacara arzatoare. Se stapanea si stapanirea mai mult il durea. Apoi cand prefectul, a pomenit despre domnii automobilisti, Petre a izbucnit, aproape fara voia lui, parc-ar fi vrut sa-mpiedece o nedreptate, cu o aspra, ragusita si cu o vapaie in ochi:
- Numai cucoana e de vina, domnule prefect, c-a venit peste noi, sa ne zgandare necazurile!"