Ia decizii bune! – Chip Heath, Dan Heath

Ia decizii bune! Cum sa alegi corect in viata si in cariera

Cercetarile in domeniul psihologiei au aratat ca deciziile noastre sunt afectate de o serie de distorsiuni si elemente irationale, printre care si faptul ca... uneori avem prea multa incredere in noi. Cautam informatii care ne sustin punctele de vedere si le evitam pe cele care nu o fac. Suntem distrasi de emotii. Se pare ca, atunci cand este vorba de luarea deciziilor, creierele noastre sunt instrumente imperfecte. Din pacate, simplul fapt de a fi constienti de aceste lucruri nu rezolva problema, la fel cum faptul ca stim ca avem miopie nu ne ajuta sa vedem mai bine. Adevarata intrebare este: Cum putem sa ne descurcam mai bine?

In Ia decizii bune!, Chip si Dan Heath, bazandu-se pe un studiu exhaustiv asupra literaturii referitoare la luarea deciziilor, ne prezinta un proces menit sa contracareze aceste distorsiuni. Scrisa intr-o maniera antrenanta, cartea isi poarta cititorii intr-o calatorie de neuitat, de la trucul ingenios folosit de un star rock pentru luarea unei decizii, la achizitia dezastruoasa realizata de un CEO, pana la intrebarea unica ce poate adesea sa ajute la luarea unor decizii personale spinoase.
Fragment din volum:

„Kevin Dunbar era hotarat sa inteleaga cum gandesc oamenii de stiinta. Cum rezolva ei problemele? De unde vin descoperirile lor? Interesul lui in gandirea stiintifica era o imbinare perfecta intre propria lui activitate stiintifica (cinci ani de studii in biologie moleculara) si gandire (ca profesor de psihologie).
Dunbar realizase rapid ca uneltele din psihologie nu erau tocmai potrivite pentru studiul rezolvarii de probleme inedite, caracteristic stiintei din lumea reala. Intr-un experiment tipic din psihologie, unor tineri studenti — cobaii psihologiei — li se putea cere sa petreaca 10 minute lucrand la o problema suficient de generala pentru o persoana de 20 de ani fara experienta tehnica. Prin contrast, activitatea stiintifica se deruleaza in luni sau ani, mai degraba decat in minute, iar cercetatorii poseda cunostinte temeinice in domeniile lor. Cu siguranta, se gandea Dunbar, crearea de teste rapide pentru tineri studenti nu era solutia pentru a studia mintile oamenilor de stiinta.
Asa ca, precum un reporter de razboi care se infiltreaza intr-o unitate militara, Dunbar petrecuse un an alaturi de cercetatori din patru laboratoare de biologie moleculara de top, urmarind si inregistrand activitatea lor. In centrul observatiilor lui era sedinta de cercetare, o adunare comuna a celor patru laboratoare, tinuta de obicei saptamanal si in care unul dintre studentii doctoranzi sau post-doctoranzi vorbea despre proiectul curent.
Dunbar descoperise, dupa nenumarate ore de tras cu urechea, intervievat si sintetizat, ca unul dintre pilonii de incredere, dar nerecunoscuti, ai gandirii stiintifice era analogia.
Cand cercetatorii intalneau probleme in experimentele lor, fapt banal de zi cu zi, ei se foloseau adesea de o „analogie locala": o comparatie cu un experiment foarte asemanator sau cu un organism similar. Astfel incat, daca un cercetator se plangea de un experiment esuat cu un virus bacteriofag, alt coleg putea sa-i impartaseasca un exemplu despre cum modificase un experiment pentru a depasi o problema similara."