Categories:SF
Limba:Romana
Data Publicarii:2022
Editura:Paladin
Tip Coperta:Hardcover
Nr Pag:264
Colectie:Serie de Autor Isaac Asimov
Traducatori:Horia Nicola Ursu
Serie:Imperiul
Volum Din Serie:1
ISBN:9786069611159
Dimensions:l: 14cm | H: 21cm
Orice planetă este "pământul" pentru cei ce-o locuiesc.Un singur pas îl duce pe Joseph Schwartz dintr-un timp în altul, din 1949 în perioada primului Imperiu Galactic. Se află tot pe Pământ, însă planeta e de nerecunoscut. Radioactivitatea a sărăcit solul și, pentru a economisi resursele, oamenii sunt eutanasiați la vârsta de șaizeci de ani. Pământul este doar un bolovan, o piatră pe cer, dar locuitorii săi susțin cu încăpățânare că acesta este locul unde au apărut oamenii, care s-au răspândit apoi în toată galaxia.Nu există om mai neajutorat decât cel care și-a pierdut memoria. Isaac Asimov (1920-1992) este unul dintre „cei trei mari autori” ai literaturii SF, alături de Arthur C. Clarke și Robert A. Heinlein.
S-a născut în Rusia, dar la trei ani a emigrat cu familia în Statele Unite. A studiat chimia și în 1948 a obținut doctoratul în biochimie. A publicat peste 500 de cărți (romane, culegeri de povestiri, popularizare științifică, memorialistică și poezie).
Am gasit cartea pe care o cautam de mult, la un pret foarte bun. M-a bucurat si faptul ca livrarea a fost rapida si ambalajul impecabil. Multumesc, Libraria Compas!
S. Radu
Site-ul e ușor de folosit, comanda se face rapid, iar produsele sunt exact ca în descriere. Comunicarea cu echipa a fost excelentă. Mulțumesc!
Marchis Laura
Am comandat tot ce avea nevoie copilul pentru școală, într-o singură comandă. Livrarea a fost rapidă, iar produsele sunt de calitate. Foarte mulțumită!
Bochis Elena
Client fidel
Un produs a fost livrat greșit, dar returul s-a făcut fără bătăi de cap. Garanția Compas chiar funcționează. Mulțumesc pentru seriozitate!
Amelia Bran
Mi-am luat un rucsac Herlitz pentru liceu și chiar îmi place mult. Are loc pentru toate cărțile, laptopul încape perfect și nu mă dor umerii când îl car. Plus că arată super bine, exact cum voiam. A ajuns rapid și fără surprize – 10/10!
Newsletter
Nu rata ofertele si promotiile noastre
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.