
Galapagos este un roman satiric și provocator, în care Kurt Vonnegut imaginează un viitor în care umanitatea evoluează... înapoi. După un dezastru global, un grup restrâns de supraviețuitori ajunge pe insulele Galapagos, unde, peste un milion de ani, oamenii vor arăta și vor gândi cu totul altfel.
Cu umor negru, ironie și un stil narativ inconfundabil, Vonnegut pune sub semnul întrebării inteligența umană, progresul și sensul evoluției. Este o poveste absurdă și totodată profundă, care îți dă motive să râzi, dar și să reflectezi asupra lumii în care trăim.
„Minunat, provocator, o lectură captivantă.“ USA Today
O catastrofă mondială este pe cale de-a distruge umanitatea, dar un vas de croazieră transformat într-un soi de Arcă a lui Noe îi duce pe cei câţiva supravieţuitori spre Insulele Galápagos, unde vor întemeia o nouă rasă umană, desigur, evoluată. Doar că evoluţia se întâmplă în maniera lui Vonnegut: implică aripioare, creiere mai mici şi o lipsă totală a agresivităţii.
Ca de fiecare dată, Kurt Vonnegut îşi surprinde cititorii cu personaje insolite şi cu un amestec de fantastic şi realitate crudă, umor şi gravitate, atrăgând atenţia asupra pericolului pe care omenirea îl reprezintă pentru sine însăşi.
„Vonnegut este un Mark Twain postmodern: morocănos şi sentimental, caraghios şi evlavios. E tipul paradoxal care se duce la biserică ca să se roage cu ardoare, dar care în acelaşi timp face baloane din gumă de mestecat în faţa corului.“
New York Times Book Review
„Cel mai bun roman al lui Vonnegut de până acum.“
John Irving
Autor: Kurt Vonnegut
Tip copertă: Cartonata
Număr pagini: 338
Format: 190 x 120 mm
Vârstă recomandată: 16+
Cod ISBN: 9786067100631
An apariție: 2014
Limba: Română
T Marius
S. Radu
Marchis Laura
Bochis Elena Client fidel
Amelia Bran