Invingatorii – Fredrik Backman

Au trecut doi ani de la evenimentele care au ravasit micul oras Bjornstad, frangand destinele celor mai inocenti - dintre cei loviti puternic, unii au plecat sperand sa scape de amintirile dureroase, iar cei care au decis sa ramana nu si-au regasit niciodata linistea cu adevarat. Peter, fost director al echipei de hochei, este subiectul unei investigatii jurnalistice care l-ar putea arunca in inchisoare; aproape alcoolic, Amat, speranta echipei de hochei, refuza sa se mai antreneze si e pe cale sa piarda tot; iar Matteo, un pusti care iti pierde sora, vrea sa-si faca singur dreptate.

Reintorsi in oras pentru a conduce pe ultimul drum o fiinta iubita, Maya si Benji vor fi atrasi, vrand-nevrand, in vartejul vechilor probleme. Nu e nevoie de prea mult ca situatia sa explodeze, iar pretul platit de toti va fi mare. Continuand povestea din Scandalul si Noi contra voastra, noul roman al lui Backman ne propune un final ravasitor.

In Invingatorii, Fredrik Backman aduce competitia, prietenia, politica si rivalitatea la proportii biblice. - The New York Times

Trilogia despre locuitorii din Bjornstad este, fara indoiala, capodopera lui Backman. - New York Journal of Books

Backman nu lasa nicio emotie nedisecata, iar cititorii sunt purtati prin drame atat de rascolitoare, incat depasesc granitele unor simple rivalitati. - Library Journal

Fredrik Backman este cunoscut pentru povestile sale captivante, iar acest roman nu face exceptie... Invingatorii este o poveste despre razbunare, pierdere si iertare. - Woman's World

Invingatorii lui Fredrik Backman si-au facut loc in sufletul meu. De fapt, ar trebui sa spun ca aveau deja locul lor bine stabilit. Acum doar s-au asigurat ca vor ramane in coltul acesta special, ca si-au gravat fiecare initialele numelui si ca m-au cooptat pentru totdeauna in comunitatea lor. - Anca Rucareanu

Traducere din limba suedeza de Andreea Caleman.


Fragment din cartea "Invingatorii" de Fredrik Backman:

"Matteo nu stie de unde a auzit ca proprietara carciumii a murit. N-a vorbit cu nimeni, dar poate ca a citit undeva pe internet cand a revenit curentul electric sau poate i-a auzit pe batranii din casa vecina discutand despre asta sus, la etaj, in timp ce statea chircit pe podeaua demisolului lor. Se trezeste dintr-un vis despre sora-sa si pentru cateva clipe isi simte inima ca atunci cand iti pui palmele inghetate deasupra focului. Mai intai nu simti nimic, apoi doar un pic fiindca degetele iti sunt atat de amortite, apoi vine durerea adevarata, cand incepi sa te incalzesti. Abia cand frigul si amorteala somnului il mai lasa si trupul stie ca e in siguranta, la adapost, simte adevarata durere. Matteo gaseste o sticla cu tarie intr-un cos, langa dulapul cu arme - uitata acolo dupa vreo vanatoare sau poate mosul doar a ascuns-o de nevasta. Matteo bea incet, cu ochii inchisi, capul ii e cuprins de fierbinteala si inima i se raceste din nou.
Iese taras pe ferestruica si se furiseaza spre casa. Apartamentul e gol. Parintii inca nu s-au intors in Bjornstad cu sora lui. Probabil ca mama a vrut sa se opreasca pe drum la fiecare biserica. Sora-sa se certa mereu cu ea despre Dumnezeu, dar Matteo nu. Crede la fel de putin in Dumnezeu ca si sora-sa, dar nu vrea s-o raneasca pe mama, e prea fragila.
- Esti singurul om bun pe care-l cunosc, ii zicea sora-sa mereu, ciufulindu-i parul.
Era singura care vorbea cu el. La scoala nimeni nu-l baga in seama, iar acasa, parintii aveau atatea de zis despre Dumnezeu, incat nici unul cu altul nu mai vorbeau. Matteo si sora lui erau miracolele lor - mama pierduse patru sarcini si se rugase la Dumnezeu sa-i dea macar un copil sanatos inainte sa o aiba pe sora-sa. Cativa ani mai tarziu a venit Matteo. Mamei i-a fost atat de teama sa nu-i piarda si pe ei, incat n-a indraznit sa fie fericita ca ii are. Cerul ii aratase cata putere are si mama isi traieste de-atunci viata intr-o spaima de neinfrant ca. Dumnezeu ar putea oricand sa-i ia tot ce i-a dat. Ii repeta fiului intruna:
- Trebuie sa fii un adevarat om al Domnului cand te faci mare. Nu un pacatos! Un om al Domnului!
Matteo nu s-a impotrivit niciodata, dar seara, cand erau singuri, sora-sa a izbucnit:
-Mama e bolnava la cap, sa stii!
Matteo a fost mai furios ca niciodata atunci. Nu pe sora-sa. Cel mai mult pe taica-su, care nu facea nimic s-o ajute pe mama, ci doar tacea. Se ducea la serviciu, se intorcea acasa, lua cina, citea, se culca. Tacere, numai tacere.
- Vezi si tu ca trebuie sa plec. Trebuie sa traiesc, Matteo! i-a soptit ea in noaptea in care a plecat din Bjornstad."