Vanatorii de umbre – Robert Kurson

Uimitoarea aventura a doi americani porniti in dezlegarea unui ultim mister din cel de-al Doilea Razboi Mondial

Pentru scufundatorii prefesionisti John Chatterton si Richie Kohler, adancurile Atlanticului pareau sa nu mai aiba niciun secret. Insa la 60 de mile de New Jersey si la 70 de metri adancime, un ultim vestigiu din cel de-al Doilea Razboi Mondial asteapta sa fie descoperit. Nici istoricii si nici expertii guvernamentali nu stiu nimic despre epava submarinului nazist ajuns atat de aproape de coastele Statelor Unite. Ecourile trecutului, rivalitatile si dramele traite de descoperitori fac din Vanatorii de umbre una dintre cele mai palpitante carti de aventuri.

Ciudate lumile acestea pe care Kurson le exploreaza de-a lungul periplului sau narativ! Schimband continuu perspectivele, cercetand universul apelor, autorul ne spune o poveste adevarata, limpede si plina de forta despre pasiuni obscure. - The Washington Post

Vanatorii de umbre trebuie sa stea pe acelasi raft cu Furtuna perfecta, de Sebastian Junger, si In aerul rarefiat, de Jon Krakauer. - Chicago Sun-Times
Fragment din volumul „Vanatorii de umbre" de Robert Kurson:

„Cine practica scufundarile la epave se confrunta cu doua mari pericole. In primul rand, la o adancime mai mare de 20 de metri ii pot fi afectate gandirea rationala si abilitatile motorii - are loc asa-numita „narcoza a azotului" sau „betia adancurilor". Pe masura ce coboara, efectele acestui fenomern se accentueaza tot mai mult. La o adancime mai mare de 30 de metri, unde se afla unele dintre cele mai ravnite epave, scafandrul risca sa se aleaga cu infirmitati grave. Trebuie sa se miste si sa ia decizii de care ii depinde supravietuirea.
In al doilea rand, in cazul in care ceva nu merge cum trebuie, nu poate sa inoate pur si simplu spre suprafata. Un scafandru care a stat multa vreme la o asemenea adancime trebuie sa urce treptat, oprindu-se la intervale prestabilite pentru a permite corpului sa se adapteze la scaderea de presiune. Trebuie sa procedeze asa chiar daca se teme ca se va sufoca sau ca se va ineca. Scafandrii care intra in panica in astfel de situatii si „se avanta spre soare si pescarusi" risca sa sufere accidente de decompresie, asa-numitele „benduri". In functie de gravitatea acestora, unii pot ramane infirmi, paralizati pe viata sau chiar mor. Scufundatorii care au asistat la chinurile ingrozitoare provocate de un atac de decompresie spun cu mana pe inima ca ar prefera sa se inece pe fundul oceanului decat sa inoate spre suprafata fara a respecta stadiile de decompresie.
Aproape toate pericolele care-l pandesc pe scafandrul la epave presupun accidente de decompresie si narcoza azotului. Ambele sunt cauzate de presiune. La nivelul marii, presiunea atmosferica este aproape egala cu cea a corpului uman. Atunci cand ne jucam pe plaja sau mergem cu autobuzul, presiunea atmosferica este egala cu un bar, ceea ce inseamna 1 kilogram pe centimetrul patrat. Viata se desfasoara normal la o asemenea presiune. Si aerul pe care il inspiram la nivelul marii, compus din 21% oxigen si 79% azot, are tot presiunea de un 1 bar. Oxigenul ne hraneste sangele si tesuturile. In schimb, azotul este un gaz inert, al carui efect nu se simte.
Situatia este diferita in mediul subacvatic. La fiecare 10 metri, presiunea creste cu un bar. Prin urmare, un scafandru care urmareste caluti-de-mare la o adancime de 10 metri , este supus unei presiuni de doi bari - o presiune dubla fata de cea de la nivelul marii. Abia sesizeaza aceasta diferenta; insa se poate observa o schimbare in aerul din butelie pe care il inspira.”