Charles si Emma. Crezul familiei Darwin - Deborah Heiligman

• YALSA Award for Excellence in Nonfiction
• Michael L. Printz Honor
• Carte finalista National Book Award

Charles Darwin a publicat Originea speciilor, revolutionara sa lucrare asupra evolutiei, in 1859. Dupa mai mult de un secol si jumatate, tezele sale continua sa provoace polemici intre oamenii de stiinta si comunitatile religioase. Dar inainte ca aceste dispute sa se fi iscat, Charles a reflectat indelung la felul in care va fi primita teoria lui de societatea conservatoare. Pietatea sotiei sale, Emma, si dragostea pe care el i-a purtat-o l-au facut sa cantareasca bine fiecare idee care avea sa ajunga la public. Aceasta carte vorbeste despre viata privata si marea iubire a celui care a revolutionat biologia si totodata viziunea asupra omului.

O carte incantatoare. - The New York Times Book Review

Cea mai surprinzatoare a biografiei lui Darwin, un volum meticulos documentat, care ofera satisfactii la fiecare pagina. - San Francisco Chronicle

Fragment din cartea "Charles si Emma. Crezul familiei Darwin" de Deborah Heiligman:

"Copiii aveau nevoie de mai mult spatiu de joaca. Gradina unde Charles isi petrecea momentele de ragaz cand isi punea ordine in ganduri, era prea mica pentru jocurile lor zburdalnice. Asa ca Charles si Emma au platit pentru a obtine o cheie ca sa poata intra in gradinile din Gordon Square, care erau imprejmuite si sigure pentru jocurile copiilor. Casa nu era plina doar cu specimenele in alcool ale lui Charles, ci si cu personalul angajat pentru a avea grija de specimenele vii: dadaca Brodie, o scotiana roscata pe care o iubea toata lumea, bonele de noapte, bonele de zi, bucatarul, cameristele si Joseph Parslow, care ii luase locul lui Syms Covington dupa o perioada scurta in care avusesera un majordom care le furase cutitele.
Fiind amandoi crescuti la tara, pentru Emma si Charles viata agitata a Londrei, cu mizeria, aglomeratia, praful, ceata si smogul ei devenea tot mai neplacuta. Emma glumea cu matusa Jessie: “Aerul londonez are un efect foarte nociv asupra felului in care baietelul nostru pronunta literele «v» si «w». Spune ca-l cheama Villy Darvin si poceste si alte cuvinte [...]; preferinta mea pentru viata la tara nu a scazut...”
Londra parea sa-i amplifice Emmei si durerile de cap. Amandoi se simteau mult mai bine cand stateau la Maer sau la The Mount. Intr-una dintre vizitele din vara precedenta la tatal sau, Charles primise sfatul medicului si o avertizare in ceea ce-l privea pe Doddy. Spre dezamagirea lui Charles, doctorul Darwin il considera pe Doddy un copil “sensibil”. Charles se intrebase intotdeauna daca verii primari concep copii bolnaviciosi, iar acum tatal sau parea sa-i confirme suspiciunile. In plus, dupa ce a intrebat servitorii, domnul doctor a aflat si ca pruncul era hranit cu jumatate de cana de smantana in fiecare dimineata. Charles s-a intristat foarte tare. I-a spus Emmei: “Presupun ca nici tu nu stiai, asa cum nu stiam nici eu acest lucru [...].” Doctorul le-a spus ca era “unul dintre cele mal daunatoare alimente” cu care il puteau hrani. Charles a promis ca vor avea mai multa grija de copii si ca “nu se vor mai increde in altii atunci cand e vorba de viata lor”. Se referea si la chestiunile de ordin religios, caci nu apucasera nici macar sa le gaseasca nasi. Nu stiau inca in ce fel vor proceda, insa voiau sa se ingrijeasca de educatia religioasa a copiilor. In timpul vizitei la The Mount, Charles a primit si promisiunea unui imprumut de la tatal sau pentru a-si cumpara o casa la tara. Desi avea treaba in oras si atat el, cat si Emma exprimau dubii in privinta parasirii orasului care era, pana la urma, si capitala stiintifica a Angliei, sanatatea subreda il impiedica adesea sa iasa din casa. Asa ca isi petrecea o mare parte a timpului inauntru, scriind. Emma i-a spus matusii Jessie: “Charles este foarte ocupat cu finalizarea cartii sale despre recifele de corali, pe care, spune el, n-o va citi nimeni niciodata, insa geologia este atat de la moda, incat eu sper ca lucrurile vor sta cu totul altfel [...].” Dupa ce a lucrat la ea vreme de trei ani si sapte luni, Charles a trimis manuscrisul la editura in ianuarie 1842. Incheind cartea, se simtea mult mai liber si chiar mai inzdravenit."