Bezna vizibila - Amintiri despre nebunie - William Styron

"Bezna vizibila" este o explorare curajoasa si, in cele din urma, datatoare de speranta in realitatea sumbra a depresiei.
In vara anului 1985, William Styron a fost coplesit de o insomnie persistenta si de un sentiment ingrijorator de rau general - primele semne ale unei depresii profunde, care avea sa-i sugrume existenta si sa-l aduca in pragul sinuciderii.
Bezna vizibila ii ofera cititorului ocazia unei calatorii fara precedent pe taramul nebuniei. Este vorba de o prezentare din interior a suferintei agonizante a autorului insusi, precum si de privirea sa curioasa aruncata unei maladii care afecteaza milioane de oameni, dar este inca in mare masura neinteleasa. Datorita franchetei remarcabile si puterii descriptive ale lui Styron, oricine citeste aceasta carte va reusi sa-si faca o idee despre suferinta prin care trece o minte disperata.
Fragment din volumul "Bezna vizibila" de William Styron:

“Imi este imposibil sa ghicesc, bineinteles, cum ar fi abordat problema un alt doctor, daca si acela m-ar fi descurajat in privinta spitalizarii. Multi psihiatri, care pur si simplu par sa nu priceapa natura si profunzimea angoasei prin care trec pacientii lor, raman fideli cu incapatanare tratamentului medicamentos, convinsi ca pana la urma pilulele isi vor face efectul, pacientul va reactiona si mediul sumbru al spitalului va putea fi evitat. Gold era un doctor din aceasta categorie, se vedea limpede, numai ca in cazul meu se insela; sunt convins ca ar fi trebuit sa intru in spital de cateva saptamani bune. Pentru ca, de fapt, spitalul a reprezentat salvarea mea si este, intr-adevar, paradoxal faptul ca, in locul acela auster, cu usile lui ferecate si ferestrele intarite cu sarma, cu holurile pustii vopsite in verde, unde ambulantele scrasneau din frane zi si noapte la zece etaje sub mine - acolo mi-am gasit tihna, acolo am simtit atenuarea furtunii din creierul meu, lucruri pe care nu izbutisem sa le obtin in linistea casei mele.
Acesta a fost, in parte, rezultatul sechestrarii, al sigurantei, al stabilirii intr-un loc in care nevoia stringenta de a pune mana pe cutit si a ti-l infige in propria burta se topeste in fata realitatii nou-descoperite, pe care pana si creierul tulburat al depresivului o constientizeaza, si anume ca se chinuie sa-si taie snitelul vienez lipsit de orice gust cu un cutit de plastic flexibil. Dar spitalul mai ofera si trauma blanda, in mod curios satisfacatoare, a unei bruste stabilizari - a transferului din mediul mult prea familiar al locuintei, unde totul inseamna anxietate si disonanta, intr-o forma ordonata si benigna de detentie in care nu ai nimic altceva de facut decat sa te straduiesti sa te faci bine. In cazul meu, adevaratele remedii au fost privarea de libertate si timpul."