Lupul jucator de poker – Irina Dobrescu

Lupul jucator de poker a castigat in 2014 Trofeul Arthur
Antonia locuieste cu bunica ei intr-o casa mititica, pe o strada din Bucuresti. Vecinul lor, Gica Mieluseanu, are o casa mare, cu gradina si pitici. Ei, si domnul Mieluseanu ar fi trait linistit, daca micutei Antonia nu i-ar fi placut sa faca din cand in cand pe detectivul.
Situatia ia o intorsatura periculoasa cand vecinul afla de preocuparile micutei, dar un lucru e sigur: cat ai fi de lup, nu e bine sa te pui cu o fetita desteapta si cu bunica ei care s-ar putea sa nu fie chiar o bunicuta obisnuita.
Fragment din cartea "Lupul jucator de poker" de Irina Dobrescu:

”Un lup trebuie sa mai si munceasca uneori. Al nostru avea multe activitati, dar el se considera de meserie „jucator de poker". Era o treaba oarecum de rutina, umbla prin cazinouri, adulmeca, juca si cateodata castiga - nu prea mult, sa nu bata la ochi. Dar nici prea putin.
Asta va face lupul dupa episodul cu fabrica de ciocolata si dupa o cina la Capsa. Ore intregi de munca, pe care insa n-avem cum s-o studiem impreuna - copiii nu au voie in cazinou. Il vom astepta asadar la poarta. E un baietel cu catelusul lui acolo, care-si asteapta si el taticul, si poate fi amuzant, mai ales ca are un pachet de carti de joc.
(Numai pentru cei care vor sa invete poker!)
— Hai sa-ti explic regulile, Rex. Primesti cinci carti, si eu la fel. Apoi ai voie sa schimbi, o data, trei carti - maximum! Ideea e ca trebuie sa-ncerci sa faci tot felul de combinatii. Iti pot iesi mai slabute, ca astea, sau mai smechere, depinde de noroc. Intelegi? Uite ordinea lor. Apoi licitezi. Aici e tot schepsisul. Fii atent!
Baietelul se apleca si incepu sa-i sopteasca la ureche catelusului.
Parea atat de interesant ce zicea, ca orice copilas ar fi vrut sa afle secretele alea. S-ar fi dus glont la parintii lui sa le ceara sa i le explice.
— Zi si tu daca nu e un joc tare! incheie el.
— Merge, veni raspunsul.
— Hai sa jucam!”