În 1888, Londra a fost terorizată de un bărbat misterios şi de pumnalul acestuia. De la sfârşitul lunii august şi până la începutul lui noiembrie, acesta a comis cinci crime cunoscute - poate chiar mai multe. Apoi brusc crimele au încetat.
Poreclit de presă Jack Spintecătorul, acest personaj se strecura pe străzile întunecoase şi înceţoşate ale districtului londonez Whitechapel, având ca ţintă femei, însă nelăsând în urma crimelor sale niciun indiciu care să-i dezvăluie identitatea şi niciun martor. Poliţia a fost pusă în mare dificultate, iar presa a luat-o razna. Până la urmă însă, nimeni nu a fost în stare să-l găsească pe Jack Spintecătorul.
Chiar şi astăzi, acest personaj continuă să-i fascineze pe oameni. Există detectivi amatori, specialişti în domeniu, cărţi, filme şi tururi cu ghizi care se concentrează asupra unei singure întrebări: cine a fost Jack Spintecătorul? Faceţi un pas în descoperirea răspunsului la această dilemă cu ajutorul cărţii de faţă, ce aruncă o privire mai profundă asupra vieţii lui Jack Spintecătorul, deoarece, deşi este unul dintre cei mai răi oameni care au trăit vreodată, legenda lui dăinuie.
Am gasit cartea pe care o cautam de mult, la un pret foarte bun. M-a bucurat si faptul ca livrarea a fost rapida si ambalajul impecabil. Multumesc, Libraria Compas!
S. Radu
Site-ul e ușor de folosit, comanda se face rapid, iar produsele sunt exact ca în descriere. Comunicarea cu echipa a fost excelentă. Mulțumesc!
Marchis Laura
Am comandat tot ce avea nevoie copilul pentru școală, într-o singură comandă. Livrarea a fost rapidă, iar produsele sunt de calitate. Foarte mulțumită!
Bochis Elena
Client fidel
Un produs a fost livrat greșit, dar returul s-a făcut fără bătăi de cap. Garanția Compas chiar funcționează. Mulțumesc pentru seriozitate!
Amelia Bran
Mi-am luat un rucsac Herlitz pentru liceu și chiar îmi place mult. Are loc pentru toate cărțile, laptopul încape perfect și nu mă dor umerii când îl car. Plus că arată super bine, exact cum voiam. A ajuns rapid și fără surprize – 10/10!
Newsletter
Nu rata ofertele si promotiile noastre
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.