Nu vedeti nimic - Daniel Arasse

Știința nu trebuie să fie neapărat serioasă, rigidă, morocănoasă. De ce, în numele unei triste științe, istoricii artei vor ca nimeni să nu râdă, de pildă, în fața picturii? Ce Dumnezeu caută un ditamai melcul în prim-planul unei respectabile Bune Vestiri? De ce Bruegel i-a aplicat regelui negru Gaspar un tratament atât de aparte în Adorația Magilor? De ce părul Mariei Magdalena este atât de lung în picturi? Venus din Urbino este în tablou sau în altă parte? Cum se face că Foucault a produs un anacronism atât de evident în analiza consacrată Meninelor?

Structurat în șase scurte ficțiuni narative, tot atâtea anchete asupra evidențelor vizibilului, inclasabilul volum Nu vedeți nimic ne oferă viziunea pasională și pasionantă a unuia dintre cei mai străluciți specialiști în arta Renașterii și a Barocului.

Anchetând cu umor și subtilitate tablouri celebre ale lui Velázquez, Tițian, Bruegel sau Tintoretto, Daniel Arasse ne învață – într-o declarație de iubire făcută picturii – să privim ceea ce vedem.

„Opera lui Daniel Arasse va rămâne de referință. A impus un nou standard în interpretarea operelor de artă.“ - Le Monde

„Cele șase lecții neconvenționale se citesc ca niște povești polițiste, cu Daniel Arasse în rolul detectivului.“ - Les Inrockuptibles

„Daniel Arasse știe să privească arta cum puțini reușesc.“ - Libération

„Nu vedeţi nimic de Daniel Arasse este un caz special fiindcă exerciţiile de stil ale acestui excelent teoretician şi istoric al artei m-au sedus iremediabil şi, din momentul în care am citit-o, mi-am dorit, cu un egoism total, să fiu eu persoana care o va traduce în română. În cele din urmă, a ajuns cartea care îmi este cea mai dragă şi de care sunt chiar mândră.” - Laura Albulescu

Citește continuarea interviului în revista Semne Bune.

"Ceea ce sporește plăcerea lecturii – în care n-am regăsit nimic din rigiditatea limbajului academic – este acest joc al ipotezelor și al demonstrațiilor, care imprimă eseurilor un aer detectivistic. A înțelege o pictură sau doar un element al compoziției devine dintr-odată un act pasionant și incitant." Citește continuarea recenziei pe blog.

E adevărat, văd o grămadă de lucruri în acest melc; dar, până la urmă, dacă pictorul l-a pictat aşa este tocmai pentru a-l vedea şi a ne întreba ce Dumnezeu caută acolo. Credeţi că e o treabă normală? În somptuosul palat al Fecioarei Maria, în momentul (o, atât de sacru!) al Buneivestiri, un ditamai melc care defilează, cu ochii scoşi din cap, între Arhanghel şi Fecioară – chiar nu aveţi nici o obiecţie de făcut?