Maitreyi - Mircea Eliade

Maitreyi, crescută într-o civilizație a semnelor și a pudorii, atrage pe Allan într-un joc erotic complicat și imprevizibil. O privire stăruitoare este un cod ce trebuie descifrat, o floare în care este ascuns un fir de păr este un simbol, atingerea mâinilor este deja un act de curaj și o trădare a vechii iubiri. Când într-o zi, la masă, Maitreyi îi atinge intenționat piciorul, asta înseamnă o mare promisiune. Promisiunea este întărită de o coroniță de iasomie pe care sălbatica îmblânzită i-o aruncă într-o seară de pe terasă. Este dovada logodnei. Logodna propriu-zisă se săvârșește la lacuri, în fața apei, a pădurii și a cerului. Este o logodnă mistică, un jurământ cosmic, un poem de o frumusețe barbară.
**
Maitreyi este, oricâte nemulțumiri ar trezi, un roman viu, substanțial, cu o deschidere nouă spre problematica omului modern (un spirit, între altele, voiajor, confruntat în experiențele lui existențiale cu mentalități înrădăcinate în ceea ce antropologii numesc cultura de profunzime). Nu atât exotismul – deși nici acesta nu poate fi ignorat – este elementul inedit în romanul lui Eliade, ci un spirit nou de a gândi destinul omului în secolul XX, o voință clară de sincronizare cu spiritul timpului. Intelectualizarea conflictului epic este un prim element. (…) O capodoperă? Un roman, oricum, substanțial, viabil după mai bine de o jumătate de secol de când a fost scris. Eliade încearcă să construiască, după o formulă a lui Bachelard, o mitologie a seducției. Reușește în bună parte.