Alice in tara minunilor

Intr-o dupa-amiaza insorita de iulie, in anul 1862, un profesor de la Oxford, pe numele lui Charles Lutwidge Dodgson, porneste intr-o plimbare cu barca pe raul Tamisa, impreuna cu cele trei fetite ale prietenilor sai, dintre care una se numeste Alice. Ca sa-si distreze micutele insotitoare, cel ce mai tarziu avea sa semneze cu pseudonimul Lewis Carroll plasmuieste pe loc aventurile unei fetite care porneste pe urmele unui personaj neobisnuit: un iepuras alb cu ceas in buzunarul vestei.
Astfel s-a nascut povestea lui Alice in tara Minunilor, in care creaturi stranii precum Iepurele de Martie, Pisica-Cheshire, Regina de Cupa sau Falsa Broasca testoasa sfideaza legile firii si ale limbajului cu o dezinvoltura pe care numai copiii o pot intelege pe deplin. Dincolo de incercarile exegetilor de a descifra jocurile de limbaj si aluziile presarate in text, Alice ramane si astazi ceea ce a fost pentru atatea si atatea generatii: o „carte a cartilor“ pentru copii, in care imaginatia si umorul isi gasesc expresia dsavarsita.
Cu ilustratiile lui John Tenniel
In traducerea Antoanetei Ralian
Traducerea versurilor de Ioana Ieronim

Fragment din poveste:

„Era Iepurasul Alb, care se intorcea iar, cu pasi marunti, privind cu ingrijorare de jur imprejur, de parca pierduse ceva; si l-a auzit murmurand de unul singur: „Ducesa! Ducesa! Ah, labutele mele! Ah, blana si mustatile mele! O sa ma execute! La fel de sigur cum dihorii sunt dihori! Unde oare am putut sa le pierd?"
Alice a ghicit imediat ca era vorba de evantai si de manusile albe de antilopa si, plina de bunavointa, a inceput sa le caute, dar nu erau nicaieri — totul parea sa se fi schimbat de cand inotase in lac, iar holul cel mare, cu masa de sticla si usita spre gradina, disparuse cu totul.
In scurt timp, Iepurasul a observat-o pe Alice, care cauta de zor, si i-a strigat pe un ton suparat:
- Mary Ann, ce cauti tu aici? Fugi repede acasa si adu-mi o pereche de manusi si un evantai. Da fuga, iute!
Alice era atat de speriata, incat a dat fuga imediat in directia indicata de Iepuras, fara sa mai incerce sa clarifice confuzia pe care o facea acesta.
„Ma confunda cu camerista lui, si-a spus in timp ce alerga. Ce surprins o sa fie cand o sa descopere cine sunt! Dar las' sa-i aduc manusile si evantaiul — bineinteles, daca o sa le gasesc."
In timp ce gandea astfel, s-a pomenit in fata unei casute ingrijite, pe usa careia era o placa de alama gravata cu numele „W. IEPURE". A intrat fara sa bata la usa si a urcat scara in graba, de teama sa nu dea nas in nas cu adevarata Mary Ann si sa fie alungata din casa inainte de a fi gasit evantaiul si manusile.
„Ce bizar, isi spunea Alice in sinea ei, sa faci comisioane pentru un iepure!”