Sistemul Periodic - Primo Levi

Declarată de The Royal Institution of Great Britain drept cea mai bună carte de știință scrisă vreodată, Sistemul periodic al lui Primo Levi îmbină în cel mai încântător și mai elegant mod cu putință autobiografia și memoriile cu meditația științifică și filozofia umanistă, reușind incredibil să exceleze în fiecare dintre aceste genuri. Structurat îndrazneț în jurul elementelor din tabelul periodic al lui Mendeleev, volumul reunește douăzeci și una de proze scurte purtând numele câte unui element chimic: azot, carbon, hidrogen, aur, arsenic ș.a.m.d., într-o splendidă și profundă încercare de a confrunta spiritul și conștiința cu materia.

„În Sistemul periodic, Primo Levi face din chimie o metaforă a vieții sale. Dar va fi mai mult de-atât. Chimia i-a dat formă vieții sale, a definit-o, iar la Auschwitz chiar i-a salvat viața. Într-un final, chimia va fi absolut tot: viața însăși. Sistemul periodic e o carte pe care lumea o va citi și în anul 2085.” Nature

„Nu există nimic superfluu în această carte. Totul este esențial și minunat de pur...” Saul Bellow

„Sistemul periodic este ceva cu totul special: o interacțiune între o cunoaștere profundă, o experiență teribilă și un talent literar transcendent. Totul fiind catalizat de alt ingredient, mult mai greu de definit care, în lipsă de alt cuvânt mai bun, ar putea fi numit bunătate. Dacă cumva căutați o carte bună, o carte cu adevărat bună în toate sensurile posibile, atunci aceasta este.” The Guardian

"În prozele lui Primo Levi, experimentele de laborator devin adevărate anchete detectivistice, procesul lent al distilării oferă răgazul pentru a medita asupra vieții, iar elementele chimice capătă trăsături umane: zincul e un metal plicticos, iar mercurul fuge iute și freamătă; fierul și cuprul sunt simple și sincere, incapabile să se ascundă; acidul clorhidric e un inamic onest, iar staniul e prietenos; nichelul e un spiriduș alunecos și răutăcios" scrie Ema Cojocaru.

"Zincul – atât de moale şi de fragil, care opune o rezistenţă atât de slabă la acizi, încât aceştia îl hăpăiesc într‑o clipă – se comportă în schimb extrem de diferit când e foarte pur: atunci rezistă cu încăpăţânare atacului. Se puteau trage de aici două concluzii filosofice opuse: un elogiu al purităţii, care ocroteşte de rău ca o armură; un elogiu al impurităţii, care dă cale liberă schimbărilor, adică vieţii."