Opera poetica. Volumul II - Liviu Ioan Stoiciu

Ma exprim la masa de scris „natural”, fragmentand discursul, conform normelor schimbatoare ale gandului. Primul volum din Opera poetica a cuprins volumele mele aparute pana la Revolutie (1978-1989). Aveam 39 de ani la Revolutie. Al doilea volum din Opera poetica include carti aparute carti aparute de-a lungul deceniului 1991-2000, cinci la numar. La Revolutie n-a avut loc o ruptura in plan estetic personal, nici la nivel de limbaj poetic (n-a avut loc, la Revolutie, nicio mutatie canonica in lumea literara de la noi, de altfel). Dupa 1990 am publicat si poeme scrise inainte de Revolutie, firesc. Subliniez, volumele mele apar in Opera poetca (cu statut definitiv) fara nicio modificare fata de forma initiala. Las la o parte faptul, curios, ca volumele aparute in deceniul 1991-2000 au fost cele mai premiate carti ale mele... - Liviu Ioan Stoiciu

Personalitate atipica in tipologia poeziei romanesti, Liviu Ioan Stoiciu a edificat o opera substantiala, care a crescut, in cercuri concentrice, in jurul „matricei” configurate de volumele de tinerete, cuprinse intre copertele prezentei editii, si a impus un stil care, desi deloc facil, e lesne recognoscibil.

E reconfortant ca, intr-o lume a simulacrelor si a perdelelor de fum, avem asemenea scriitori, pe care, vorba lui Marin Preda, ii poti crede pe cuvant. - Razvan Voncu
Fragment din cartea "Opera poetica vol.2" de Liviu Ioan Stoiciu

"O, voi, chipuri

o, voi, chipuri multumite cu putin: chiar
nu deplangeti lipsa
unei iubite norocoase care sa impuna legea, in
singuratatea acestor locuri
neinsufletite? Nu-i visati voi in amanunt pana
si rochia, plina de fire de fan: tavalita... Ba da, ii
visam... „Coroana
ei din vita de vie cu frunzele
ingalbenite". Faceti
mii de giumbuslucuri, dar
cand o sa va recapatati cu adevarat identitatea?

Prin ea, curtezana

prin ea, curtezana, dezgolita pe jumatate, care
face lumea sa
se adune si mai multa in fata portii si
sa ramana asa, cu ochii atintiti
in sus, unde e tinuta o balanta, a
dreptatii si unde
un crainic, altul, urcat pe acoperisul imparatiei
spune „poimaine!", la portavoce si cu un gest
larg al bratelor: credem

ca toate cele se vor risipi oricum in fum... Mare
branza: toate
cele de ieri, de azi si de maine."